Specialist în știința și arta de a organiza și construi spații necesare vieții și activității umane. Acesta desenează planuri de construire sau reconstruire a clădirilor, începând cu cele rezidențiale până la cele particulare, mici sau mari. Această muncă este prestată în birouri, ateliere, uneori și în șantierele de construcție.
Sona Cristina, Ostafii Irina, Mira Grigore, Prescureanu Doina.Centrul de Excelență în Construcții,video realizat în cadrul concursului Republican ”Am ales această carieră deoarece…”, organizat de Cariera Mea
Responsabilități:
- Concepe designul general în activitatea de proiectare și execuție a elementelor de construcție;
- Realizează schițele clădirilor, planurile de construcție;
- Oferă asistență permanentă clientului și supraveghează în permanență activitatea în șantier și progresul activității;
- Îşi actualizează în permanenţă cunoştinţele în legătura cu prevederile legislative și modificările acestora care au tangență cu domeniul său.
Cum devii:
Universitatea Tehnică a Moldovei prin intermediul Facultății de Urbanism și Arhitectură are drept scop formarea de profesionişti cu pregătire universitară, postuniversitară şi de specializare în domeniile de formare profesională: Arhitectură şi Urbanism, Construcţii şi Inginerie Civilă. De asemenea, această facultate oferă acumularea de competențe și cunoștințe în proiectarea și designul clădirilor și edificiilor, sistematizarea urbanistică, machetarea, proiectarea spațiilor interioare, proiectarea peisagistică, etc. Profesia necesită tineri talentați în desen, cu gândire critică și abilităţi de a găsi soluții pentru probleme, gândire spațială, simț al frumosului, perseverență și răbdare pentru a lucra ore în șir la diverse proiecte.
Alte profesii: