Un electrician este un profesionist (meseriaș) pregătit pentru domeniul instalațiilor și utilajelor electrice. El devine competent prin pregătire profesională pentru construcția, instalarea, întreținerea, modificarea și repararea acestora fie că ele există în interiorul clădirilor sau sunt în exterior. Electricienii pot să lucreze pentru a monta în faza inițială un sistem electric, o instalație electrică, sau ulterior pentru întreținerea (mentenanța) acestora. Electricienii pot, de asemenea să fie specializați în instalații electrice existente la bordul autovehiculelor, a navelor maritime, aeronavelor sau a unor platforme mobile.
Responsabilități:
- Montare de instalații și rețele electrice conform documentațiilor tehnice
- Instalare și punere în stare de funcționare a aparatelor, mașinilor și utilajelor electrice la parametrii lor normali de funcționare
- Efectuare de revizii tehnice, întreținere și reparații la instalații, mașini, utilaje electrice
- Efectuare de întreținere și reparații la instalații automatizate
- Executare de modificări și recondiționări tehnice la instalații electrice
- Executare de măsurători electrice după instalări și/sau reparații la mașini și utilaje, cât și apreciere a stării lor tehnice
Cum devii: Pentru a deveni electrician poți să-ți urmezi studiile după clasa a 9-a la una din școlile profesionale:
- Școala profesională nr. 7 din Chișinău
- Școala profesională nr. 9 din Chișinău
- Şcoala Profesională nr. 10 din Chişinău
- Centrul de excelență în energetică și electronică din Chişinău
- Şcoala Profesională nr. 2 din Cahul
- Şcoala Profesională din Comrat
Sau după susținerea BAC-ului la UTM, Facultatea Energetică și Inginerie Electrică