Ilona Prozor , este o tânără din Ialoveni ce și-a făcut studiile la drept. Nu s-a regăsit, însă în această meserie. A lucrat o perioadă în Italia și Spania, după care a decis să revină acasă. A participat la cursurile de instruire organizate de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu tema „Dezvoltarea abilităților antreprenoriale pentru inițierea afacerii proprii“. Pentru că Ilona era pasionată încă din adolescență de îndeletnicirea pe care o practica și mama sa, croitoria, ideea de business pe care a dezvoltat-o, scriind un plan de afaceri, era evidentă. Tânăra antreprenoare consideră că este absolut necesară introducerea în toate școlile din Republica Moldova a disciplinei „Bazele antreprenorialului“, care îi va ajuta pe elevi nu doar să se descurce în tumultoasa lume a afacerilor, dar și să-și poată descoperi abilitățile pentru un gen de activitate anume.
„Am beneficiat de un grant de 1 200 de dolari SUA, din care am procurat surfilatorul, fierul de călcat, mașina pentru tricotaje, masa de călcat și scaunul. Sunt o debutantă în acest domeniu, dar visez să ajung să pot coase și sacouri, piesa vestimentară cea mai complicată din punct de vedere tehnologic.”
Dorește să se înscrie la Facultatea de Design vestimentar și Industrie ușoară de la Universitatea Tehnică a Moldovei, pentru ași dezvolta afacerea și a rămâne în acest domeniu de activitate.
”Eu am suficientă răbdare pentru a executa cu meticulozitate o rochie. Mai confecționez și bijuterii, pentru a le da pieselor vestimentare o stilistică aparte. Îmi plac foarte mult elementele de decorațiune confecționate manual din stofă, ele conferă originalitate produselor mele. Cred că mi-am găsit un stil al meu pe care să-l urmez, pentru a realiza, peste ceva timp, o colecție de îmbrăcăminte originală. Cred că nu am luat o decizie corectă la 18 ani, când a, decis să aleg Facultatea de Drept. Abia mai târziu, după absolvire, am constatat că nu e pentru mine această meserie, pentru că mă sufocă munca de birou. Sunt o fire mai creativă, am talent pentru desen, schiță tehnică. Designul vestimentar este, probabil, vocația mea, cel puțin atunci când lucrez la o rochie, la un element de decor. Așa mă simt cu adevărat împlinită și parcă fac ceva fără a depune un efort prea mare.”, spune tânăra.
Sursa: ”Tinerii în acțiune, CEDA”