Lăcătușul este un meșteșugar sau lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare sau reparare a pieselor mecanice. Meseria de lăcătuș poate întâlni diferite specializări, în funcție de domeniul în care se desfășoară activitatea.
Astfel, aceștia se împart în:
- Lăcătuș mecanic întreținere și reparații: își desfășoară activitatea în ateliere specializate în reparații de mașini unelte, utilaje sau instalații industriale sau în locul în care mașinile unelte, utilajele sau instalațiile industriale lucrează în mod normal și necesită reparații sau revizii pe loc, ca urmare a defectării lor.
- Lăcătuș în construcții trebuie să știe să traseze, debiteze, găurească, îndoaie, sudeze, șlefuiască elemente metalice astfel încât să obțină ansamble/subansamble metalice, să realizeze construcții metalice felurite cu ajutorul ansamblelor/subansamblelor și altor materiale și elemente simple, să monteze și să demonteze diverse construcții metalice, să întrețină și să repare construcții metalice, să efectueze lucrări de cofrare și de decofrare a elementelor de construcție din beton.
- Lăcătuș construcții metalice și navale execută operații tehnologice de confecționare a elementelor de structură și de asamblare a confecțiilor metalice, operații tehnologice de confecționare a elementelor de structură , de asamblare, de montaj a corpului navei, de lansare a navei și de întreținere si reparare a construcțiilor navale
- Lăcătuș mecanic execută lucrări de prelucrare a tablelor diferitelor profile, metalice și țevi rotunde sau rectangulare prin: tăiere-debitare, ajustare, găurire, filetare, alezare, îndreptare la rece, la cald (șpanuire), fasonare de table la cald prin ciocănire, îndoire, calibrare, etanșare.
Responsabilități:
- un lăcătuș se ocupa de construirea, montarea și instalarea diferitelor construcții metalice.
- asigura reparațiile curente pentru mașinile și utilajele folosite în cadrul unității pentru a evita defectarea acestora.
- ajustarea, asamblarea, îmbinarea, finisarea ușilor și ferestrelor metalice în interiorul construcțiilor
- confecționează panourile folosite la cofrajele pentru turnarea betonului
- realizează construcții metalice având un caracter provizoriu sau definitiv
- montează structuri metalice pentru schele
Cum devii: Pentru a deveni lăcătuș poți să-ți urmezi studiile după clasa a 9-a la una din școlile profesionale:
Școala profesională nr. 7 din Chișinău
Școala profesională nr. 9 din Chișinău
Școala profesională nr. 3 din Chișinău
Școala profesională nr. 6 din Chișinău